Echipa TAROM este onorată să anunțe că a câștigat premiile „Compania aeriană cu cele mai scăzute emisii de CO2 pe distanță medie”, „Compania aeriană cu cel mai bun management al deșeurilor” și „Compania aeriană cu cea mai bună implicare a angajaților” în Provocarea Zborului Sustenabil (The Sustainable Flight Challenge), o inițiativă a Alianței SkyTeam!
Totodată, TAROM a fost finalistă și la următoarele categorii: „Cele mai scăzute emisii de CO2 pe distanță medie”, „Cea mai mare reducere de CO2 pe distanță medie”, „Cel mai bun management al deșeurilor”, „Manevrare la sol cu cele mai scăzute emisii de CO2″, „Cea mai îndrăzneață mișcare”, „Cea mai bună inovație durabilă – valoare economică” și „Cea mai bună implicare a angajaților”.
“Felicitări echipei TAROM, dar și celorlalți participanți, iar aici mă refer la cele 15 companii aeriene care au participat la această importantă inițiativă globală. TAROM se transformă și intră în linie cu principalii actori din industria aviatică de transport pasageri, reflectând la combaterea efectelor schimbărilor climatice. Pe lângă aspectul fundamental al siguranței și confortului pasagerilor, TAROM a demarat acțiuni pentru a măsura cât mai exact și a elimina în timp amprenta de emisii de CO2. Este o călătorie lungă și anevoioasă pentru a face aviația mai sustenabilă, continuând să ne implicăm în fiecare zi spre îndeplinirea acestui deziderat comun” a declarat Mihăiță URSU, Director General CEO al TAROM.
În mod colectiv, TAROM și ceilalți participanți la Sustainable Flight Challenge au generat peste 700 de inovații unice și o reducere medie a emisiilor de CO2 de 15%.
SkyTeam este o alianță aeriană globală ce oferă clienților companiilor aeriene membre acces la o vastă rețea ce cuprinde mai multe destinații, frecvențe și conectivitate.
Alianța SkyTeam este formată din următoarele companii aeriene: Aerolíneas Argentinas, Aeroméxico, Air Europa, Air France, ITA AIRWAYS, China Airlines, China Eastern, Czech Airlines, Delta Air Lines, Garuda Indonesia, Kenya Airways, KLM Royal Dutch Airlines, Korean Air, MEA – Middle East Airlines, Saudia, TAROM, Vietnam Airlines si Xiamen Airlines.