Bucureşti/2.04.2014: TAROM a început sezonul de vară 2014, oferind clienţilor săi mai multe zboruri regulate precum şi zboruri charter către cele mai frumoase destinaţii de vacanţă.
Compania TAROM deschide sezonul estival cu noile rute Bucureşti-Moscova şi Iaşi-Tel Aviv, iar in iunie va inaugura alte 2 zboruri Bucureşti-Stockholm şi Iaşi- Milano.
Pe lângă cele 4 noi rute, TAROM a mărit numărul de zboruri pe săptămână pentru următoarele destinaţii: Geneva (3 zboruri/săptămână), Dublin (6 zboruri/săptămână), Praga ( 6 zboruri/săptămână), Amsterdam (14 zboruri/ pe săptămână), Chişinău ( 17 zboruri/săptămână), Beirut (3 zboruri/săptămână) şi Amman (3 zboruri/săptămână).
Biletele pentru zborurile din sezonul de vara 2014 sunt deja puse în vânzare.
Pasagerii TAROM beneficiază de bilete în preţul cărora sunt incluse serviciile de catering, transportul a unui bagaj de cală de 23 kg, pentru clasa Economy şi 2 bagaje cu greutate maximă de 23 kg fiecare, pentru clasa Business, la care se adaugă un bagaj de mână cu greutate maximă de 10 kg. De asemenea, atât check-in-ul online, pe mobil cât şi cel în aeroport sunt gratuite, incluzând opţiunea de alegere a locului în avion.
“Vara 2014 se dovedeşte a fi foarte atractivă pentru cei care aleg să călătorească cu TAROM.Atât cursele regulate cât şi cursele charter stau la dispoziţia clienţilor noştri pentru ca aceştia să petreacă vacanţe de neuitat.Serviciile oferite de TAROM sunt complete pentru ca pasagerii noştri să călătorească sigur şi confortabil” a declarat Christian Heinzmann, Director General TAROM.
Tot în această vară, compania naţională a încheiat parteneriate pentru efectuarea de curse charter cu plecare din Bucureşti către: Antalya si Bodrum, Heraklion, Chania, Rodos, Zakintos, Kos, Mikonos, Santorini, Skiathos, Aktio (Lefkada), Palma de Mallorca, Tenerife Sud şi din Cluj către: Skiathos şi Chania şi din Iaşi: Rhodos si Antalya.
O noutate în plus este şi operarea zborurilor charter cu plecare din Iaşi: Rhodos si Antalya.
Zborurile charter sunt operate cu aeronave din flota proprie, B737/800, B737/300, A318 si A310. Principalii partenerii sunt din piaţa românească : Prompt Service (Cocktail Holidays), Paralela 45, Prestige Tours, Tez Tour, Aerotravel, Rezeda World Travel, Nova Travel, Fibula Air Travel.
Pentru mai multe informații legate de zborurile regulate TAROM, pasagerii sunt rugaţi să contacteze compania TAROM, la numerele de telefon Call Center TAROM: 9361 (valabil pentru apeluri din Bucureşti): +4 021.204.64.64; +4 021.303.44.00 și +4021.303.44.44.
Urmăriţi-ne pe pagina TAROM de Facebook: www.facebook.com/tarom.ro
Despre TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membra a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).
CONTACT:
Biroul de presă TAROM
E-mail: [email protected]