Compania TAROM lansează o promoţie dedicată copiilor. Copiii** sub 12 ani care călătoresc însoţiţi de minim un adult, pe orice destinaţie externă cu plecare din România, operată de TAROM, vor beneficia de bilete cu tarif 0(zero)*. Data de începere a călătoriei trebuie să fie cuprinsă în intervalul 1-9 noiembrie 2014.
**În luna octombrie, TAROM va percepe doar taxele pentru primul copil care călătoreşte însoţit de un adult***. Începând cu cel de al-doilea copil se vor aplica reducerile conform condiţiilor tarifare corespunzătoare biletului adultului.
Oferta este disponibilă la vânzare până la data de 31 octombrie 2014, doar prin agenţiile proprii TAROM şi prin agentiile de turism acreditate, din România.
“Vacanţa de toamnă a micuţilor este un bun prilej de a călători împreună către destinaţiile pe care doriti să le vizitaţi. De aceea, ne-am gândit să vă oferim un pachet convenabil pentru toată familia, în care, unul din copii, care călătoreşte cu un adult, va beneficia de tarif 0 (zero) pentru bilet. Vă reamintim că restul serviciilor TAROM sunt gratuite incluzând transportul bagajelor, în limita cunoscută (Economy -1 bagaj de cală de până la 23 kg + 1 bagaj de mână de până la 10 kg, Business -3 bagaje de cală de până la 23 kg/fiecare + 1 bagaj de mână de până la 10 kg. Membrilor Frequent Flyer SkyTeam: Elite Plus/Elite li se vor adăuga încă o piesă de bagaj)”****, a declarat Christian Heinzmann, Director General TAROM.
*oferta se supune unor termeni şi condiţii; nu se cumulează cu alte oferte
*** adult plătitor de tarif disponibil în sistem la momentul efectuării rezervării/emiterii, exceptând tarifele promoţionale în clasa de rezervare E şi S
**** TAROM oferă GRATUIT transportul unei piese de bagaj de 30 kg, în clasa Economy şi a trei piese de bagaj de 30 kg în clasa Business pentru călătoriile efectuate pâna în data de 28 martie 2015 (data ultimului retur) între Bucureşti si Amman/ Beirut / Dubai.
Pentru persoanele care utilizează Check-in Online, Check-in pe mobil sau aparatele de Self Check-in din aeroporturi şi care călătoresc pe cursele operate de TAROM, compania acordă 2 kg în plus la bagajul de cală ( 25 kg in loc de 23kg)
Pentru detalii referitoare la bagaj, vă invităm să accesaţi următorul link: /informatii-pasageri/bagaje/bagaje-de-cala.html.
Pentru mai multe informații, pasagerii sunt rugaţi să contacteze compania TAROM, la numerele de telefon Call Center TAROM:
9361 (valabil pentru apeluri din Bucureşti): +4 021.204.64.64; +4 021.303.44.00 și +4021.303.44.44.
Urmăriţi-ne pe pagina TAROM de Facebook: www.facebook.com/tarom.ro.
Despre TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).
TAROM sărbătoreşte în acest an, 60 de ani de activitate.
CONTACT:
Biroul de presă TAROM
E-mail: [email protected]