COMUNICAT DE PRESĂ
Compania TAROM continuă să aducă acasă cetățenii români blocați în străinătate din cauza anulării recente a zborurilor companiei Blue Air.
Menționăm astfel că în data de 10 Septembrie s-a efectuat un zbor de repatriere pe ruta Otopeni-Zakynthos-Heraklion-Otopeni. Aeronava a aterizat în jurul orelor 11:30 având la bord 160 pasageri.
Tot astăzi, la ora locală 22:20 o altă aeronavă TAROM va decola către capitala insulei Creta – Heraklion pentru a repatria un număr de 189 pasageri. Cursa va ateriza la ora 03:10 – ora României, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Mâine, 11 Septembrie 2022, sunt programați pentru repatriere 189 pasageri aflați în prezent în Zakynthos și Rhodos. Cursa, operată pe ruta Otopeni-Zakynthos-Rhodos-Otopeni, va decola la ora 19:10 și se va întoarce pe Aeroportul Internațional Henri Coandă la ora locală 02:00.
De asemenea, Luni, 12 Septembrie 2022, prin intermediul unei alte curse speciale urmează a fi repatriați alți 189 cetățeni din insula Zakynthos. Aeronava care îi va transporta decolează de la Otopeni la ora 13:00 și se va întoarce la ora 17:10, ora României.
Reiterăm mulțumiri adresate întregii echipe TAROM implicată în această misiune specială!