Ordonanţă nr. 98/2000 din 29/08/2000 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 423 din 01/09/2000 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A.
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 lit. F pct. 12 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă.
Art. I. – Ordonanţa Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 29 august 1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 136/1998, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 2 va avea următorul cuprins: «Art. 2. – (1) Capitalul social al Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A. este de 1.949.048.700.000 lei, împărţit în 77.961.948 acţiuni nominative în valoare de 25.000 lei fiecare. (2) Capitalul social este deţinut după cum urmează: – 1.857.802.025.000 lei de către statul român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor, împărţit în 74.312.081 acţiuni în valoare nominală de 25.000 lei; – 18.845.950.000 lei de către Societatea de Investiţii Financiare Muntenia, împărţit în 753.838 acţiuni în valoare nominală de 25.000 lei; – 66.750.850.000 lei de către Regia Autonomă „Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian” – ROMAT – S.A., împărţit în 2.670.034 acţiuni în valoare nominală de 25.000 lei; – 5.649.875.000 lei de către Regia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română”, împărţit în 225.995 acţiuni în valoare nominală de 25.000 lei. (3) Majorarea sau reducerea capitalului social, modificarea tipului şi/sau a valorii nominale a acţiunilor, precum şi orice altă modificare a statutului Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A. sunt de competenţa exclusivă a adunării generale a acţionarilor.»
2. Articolul 3 va avea următorul cuprins: «Art. 3. – (1) Privatizarea Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A., precum şi tranzacţiile având ca obiect acţiuni ale acesteia se pot realiza cu respectarea următoarelor reguli: a) participarea statului român la capitalul social nu se va diminua sub limita deţinerii unui procent de 33,4% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor; b) participarea persoanelor fizice române care au calitatea de salariat al Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A. la capitalul social, în procent de 5% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor; c) persoanele fizice şi/sau juridice de altă cetăţenie, respectiv naţionalitate, decât cea română nu vor putea deţine, independent sau cumulat, un număr de acţiuni care să reprezinte mai mult de 49% din capitalul social şi din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor; d) persoanele fizice şi/sau juridice de altă cetăţenie, respectiv naţionalitate, decât cea română nu vor putea deţine, direct sau indirect, mai mult de 49% din capitalul social şi din totalul drepturilor de vot în societăţile comerciale române care au calitatea de acţionari ai Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A. (2) În cazul modificărilor capitalului social al Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A., structura acţionariatului, rezultată ca efect al acestor modificări, va trebui să respecte cotele procentuale prevăzute la alin. (1). (3) Orice acte juridice încheiate cu încălcarea dispoziţiilor alin. (2) sunt nule de drept pentru numărul de acţiuni a căror dobândire conduce la depăşirea limitelor prevăzute la alin. (1).»
3. Articolul 6 va avea următorul cuprins: «Art. 6. – Ministerul Transporturilor exercită toate drepturile ce decurg din calitatea de acţionar al statului la Societatea Comercială „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A.»
4. Alineatul (1) al articolului 7 va avea următorul cuprins: «Art. 7. – (1) Societatea Comercială „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM” – S.A. este condusă de adunarea generală a acţionarilor şi de consiliul de administraţie, ale căror componenţă şi atribuţii sunt cele prevăzute de lege şi de statutul societăţii.»
5. Alineatul (3) al articolului 7 va avea următorul cuprins: «(3) Adunarea generală a acţionarilor alege Consiliul de administraţie al Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A. Până la finalizarea procesului de privatizare membrii consiliului de administraţie, precum şi preşedintele acestuia, care este şi directorul general al societăţii, sunt numiţi prin ordin al ministrului transporturilor.»
6. Articolul 8 se abrogă.
7. Alineatul (1) al articolului 9 se abrogă.
8. Alineatul (2) al articolului 9 va avea următorul cuprins: „(2) Atribuţiile preşedintelui consiliului de administraţie se stabilesc prin statutul societăţii.”
9. Alineatul (1) al articolului 10 se abrogă.
10. Articolul 11 va avea următorul cuprins: «Art. 11. – Cel puţin jumătate din numărul membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A. trebuie să aibă cetăţenie română.»
11. Articolul 12 se abrogă.
12. Articolul 13 se abrogă.
13. Articolul 14 se abrogă.
14. Articolul 16 se abrogă.
15. Articolul 17 se abrogă.
16. Alineatul (5) al articolului 20 va avea următorul cuprins: «(5) Majorarea capitalului social al Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A. prin conversia creanţelor statului în acţiuni se va realiza pe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor, cu respectarea condiţiilor de fond şi procedură prevăzute de lege şi de statutul societăţii.»
17. Alineatele (6) şi (7) ale articolului 20 se abrogă.
18. Alineatul (1) al articolului 21 se abrogă.
19. Anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A. se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă.
Art. II. – Sumele achitate în plus faţă de obligaţiile datorate bugetului de stat de către Societatea Comercială „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A., conform anexei prevăzute la art. I pct. 19 din prezenta ordonanţă, se restituie sau se compensează cu alte obligaţii bugetare ale Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A.
Art. III. – (1) Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 45 zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe Adunarea generală a acţionarilor a Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A. va aproba noul statut al companiei.
(3) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 863/1997 pentru aprobarea Statutului Societăţii Comerciale „Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM” – S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 24 decembrie 1997.
PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU
Contrasemnează:
p. Ministrul transporturilor,
Aleodor Frâncu,
secretar de stat
Ministrul finanţelor,
Decebal Traian Remeş
Bucureşti, 29 august 2000. Nr. 98.
ANEXĂ
SITUAŢIA
privind obligaţiile fiscale neachitate în termen la 31 iulie 1997, în conformitate cu art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 45/1997