Compania TAROM vine in intampinarea solicitarilor adresate de pasagerii sai si anunta continuarea operarii pe destinatia Valencia in sezonul de iarna 2015/2016, cu doua frecvente pe saptamana : Vineri si Duminica.
Incepand cu data de 02 Octombrie 2015, orarul de zbor al acestor curse va fi urmatorul :
RO 431 Bucuresti-Valencia, plecare din Otopeni la orele 20.10 /sosire la Valencia la orele 22.45
RO 432 Valencia-Bucuresti, plecare din Valenicia la orele 23.30/sosire la Otopeni la ora 03.55
Veti putea calatori in confort pe aceasta destinatie la bordul aeronavelor Airbus 318 .
Biletele sunt déjà disponibile la preturi incepand cu 143 euro *, tarif ce include gratuit bagajul de cabina in limita a 10 kg, bagajul de cala care consta intr-o piesa de 23 kg, cina calda, bauturi alcoolice, bauturi racoritoare, ceai si cafea.
Compania TAROM va continua să ofere – gratuit – pasagerilor meniuri speciale, care pot fi comandate de către aceştia, în momentul în care îşi realizează rezervările pe zborurile TAROM. Se poate opta pentru mai multe tipuri de meniuri: vegetarian, lacto-vegetarian, vegetarian crud, meniu constând doar în fructe, meniu de post, meniu fără sare şi meniu care respectă rigorile regimului alimentar al persoanelor care au diabet. De asemenea, la cererea pasagerilor, pot fi realizate meniuri pentru bebeluşi sau meniuri pentru copii.
Biletele pot fi rezervate online pe www.tarom.ro, prin Call Center sau de la Agentiile TAROM si partenere .
*Tarif dus-intors in clasa Economic, taxe incluse, locuri limitate
Despre TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).
Cu un trecut ce se întinde pe mai mult de o jumătate de secol, istoria Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române începe odată cu dezvoltarea industriei aeronautice, un domeniu în care România – prin Aurel Vlaicu, Traian Vuia şi Henri Coandă – s-a remarcat, alături de Statele Unite ale Americii.
În anul 1920, în România a luat fiinţă una dintre primele linii comerciale din lume, CFRNA – Compania Franco-Română pentru Navigaţie Aeriană, care a fost, de altfel, şi prima companie aeriană – din istoria aviaţiei – cu operare trans-continentală.
În 1926, compania s-a reorganizat şi şi-a schimbat denumirea în CIDNA – Compania Internaţională pentru Navigaţie Aeriană, pentru ca, în 1930, să-şi schimbe din nou numele, devenind Societatea Naţională LARES – Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat.
Anul 1945 aduce o nouă reorganizare iar LARES este înlocuită de Compania Aeriană TARS – Transporturile Aeriene Româno – Sovietice, care se afla în subordinea guvernului român şi a celui sovietic, dar al cărei personal a fost selecţionat tot din rândul celor care lucraseră pentru LARES.