Informare TAROM
În contextul grevei controlorilor de trafic aerian din Grecia, TAROM ia măsuri pentru protejarea pasagerilor săi
București, 25 februarie 2025. Greva controlorilor de trafic aerian din Grecia, care va dura aproape 24 de ore, anunțată între 27 februarie, ora 22:00, și 28 februarie, ora 21:59, va avea efecte și asupra zborurilor TAROM pe această destinație, respectiv asupra cursei RO273 București – Atena – București, din 28 februarie, care va fi anulată.
Pe fundalul situației generate independent de activitatea și de voința operatorul aerian național, TAROM ia deja măsuri care să protejeze pasagerii potențial afectați, prin recalibrarea cursei dus-întors între București și capital Greciei.
Pentru a micșora pe cât posibil impactul pe care greva controlorilor de trafic aerian din Grecia l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor cursei RO273 RO273/4 OTP-ATH-OTP, TAROM și-a mobilizat echipele pentru a reruta pasagerii pe zboruri aferente datei de 27 februarie (până la ora 22:00, ora de debut a grevei), respectiv 1 martie și ia în calcul creșterea capacității de transport pentru ca toți pasagerii să ajungă la destinație în cel mai scurt timp posibil.
Pasagerii aflați în această situație sunt rugați să se adreseze Call centerului TAROM și să apeleze oricare din numerele de telefon: (004) 021 9978, (004) 0800 500 131 (TelVerde) sau (004) 0371 529 000 pentru a alege dintre variantele posibile. Același tip de informație îl pot comunica inclusiv prin email la adresa [email protected], respectiv [email protected] sau agenției emitente.
Despre TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul Național al României deține o flotă de 18 aeronave și are în portofoliul său un număr de 70 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA). Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de compania TAROM pot fi obținute accesând site-ul www.tarom.ro sau apelând gratuit Serviciul Call Center la numărul de telefon 004 021 99 78.