INFORMARE TAROM, aeronave Airbus A318
București, 13 noiembrie 2024
În contextul apariției în mass-media și pe platformele de social media a unor imagini și videoclipuri cu aeronave Airbus A318 care au aparținut TAROM, dorim să clarificăm situația și să oferim contextul necesar publicului larg:
În cadrul planului de redresare și restructurare a companiei TAROM, unul dintre obiectivele strategice este modernizarea flotei și optimizarea costurilor operaționale. În acest sens, aeronavele model Airbus A318 recepționate în perioada 2006-2007, care au ajuns la finalul perioadei de exploatare, au fost scoase din serviciul comercial al companiei TAROM și valorificate conform planificării prin vânzarea către o companie specializată în achiziționarea de avioane aflate la finalul perioadei de funcționare.
Transferul de proprietate a avut loc în cursul lunii octombrie, conform calendarului stabilit, iar noii proprietari desfășoară în prezent respectivele operațiuni de dezmembrare și valorificare pe platforma tehnică TAROM, activități pentru care compania TAROM încasează contravaloarea serviciilor prestate, conform acordurilor comerciale în vigoare.
Vânzarea acestor active face parte din strategia de restructurare, care urmărește îmbunătățirea performanței financiare, reducerea costurilor de mentenanță și modernizarea flotei cu aeronave noi, mai eficiente și mai prietenoase cu mediul. În acest sens compania a semnat în prima parte a anului 2024 primul contract de leasing pentru achiziția a două aeronave Boeing 737 Max, care vor înnoi flota TAROM.
Dorim să asigurăm publicul că toate operațiunile se desfășoară conform reglementărilor în vigoare și că TAROM rămâne dedicată obiectivului de a oferi servicii de transport aerian sigure, cu o flotă modernă și eficientă.
Despre TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul Național al României deține o flotă de 14 aeronave și are în portofoliul său un număr de 70 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA). Mai multe detalii despre produsele și serviciile oferite de compania TAROM pot fi obținute accesând site-ul www.tarom.ro sau apelând gratuit Serviciul Call Center la numărul de telefon 004 021 99 78.