Compania Tarom continua si in sezonul de iarna sa puna la dispozitia pasagerilor sai, 4 zboruri zilnice pe ruta Bucuresti-Iasi-Bucuresti.
Orarul de zbor al acestor curse ofera posibilitatea de a calatori pe parcursul intregii zile, asigurand flexibilitate in planificarea deplasarilor efectuate in interes de afaceri sau in interes personal.
Pentru calatoriile incepand cu 25 octombrie 2015, TAROM ofera dupa data de 01 august 2015, tarife de la 79 euro* dus-intors, in clasa economica. Tarifele includ bagajul de cabina in limita a 10 kg, bagajul de cala care consta intr-o piesa de 23 kg si o gustare ce contine un sandwich si o prajitura. La bordul avioanelor TAROM care opereaza pe aceasta ruta se ofera bauturi racoritoare, ceai, cafea .
Utilizand serviciul Check-in Online, Check-in pe mobil, pasagerii nostri au posibilitatea de a-si rezerva gratuit locul in avion si de a beneficia de 2 kg în plus la bagajul de cală (25 kg în loc de 23 kg) .
Biletele pot fi rezervate online pe www.tarom.ro, prin Call Center sau de la Agentiile TAROM si partenere.
*Tarif dus-intors in clasa economic, taxe incluse, locuri limitate
Despre TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).
Cu un trecut ce se întinde pe mai mult de o jumătate de secol, istoria Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române începe odată cu dezvoltarea industriei aeronautice, un domeniu în care România – prin Aurel Vlaicu, Traian Vuia şi Henri Coandă – s-a remarcat, alături de Statele Unite ale Americii.
În anul 1920, în România a luat fiinţă una dintre primele linii comerciale din lume, CFRNA – Compania Franco-Română pentru Navigaţie Aeriană, care a fost, de altfel, şi prima companie aeriană – din istoria aviaţiei – cu operare trans-continentală.
În 1926, compania s-a reorganizat şi şi-a schimbat denumirea în CIDNA – Compania Internaţională pentru Navigaţie Aeriană, pentru ca, în 1930, să-şi schimbe din nou numele, devenind Societatea Naţională LARES – Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat.
Anul 1945 aduce o nouă reorganizare iar LARES este înlocuită de Compania Aeriană TARS – Transporturile Aeriene Româno – Sovietice, care se afla în subordinea guvernului român şi a celui sovietic, dar al cărei personal a fost selecţionat tot din rândul celor care lucraseră pentru LARES.
După încă o reorganizare, LARES îşi schimbă numele şi devine, în data de 18 septembrie 1954 – TAROM, Transporturile Aeriene Române. Compania avea atunci, o flotă compusă din aeronavele de producţie sovietică Lisunov Li 2 şi Ilyushin II – 14.
1966 – TAROM efectua primul zbor peste Atlantic.
1969 – TAROM îşi adaugă o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50 de mii de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor. Aeronava avea la bord 65 de pasageri.
Începând cu anul 1973 – se achiziţionează aeronave „lung curier” şi se deschid noi linii trans-continentale la New York si Beijing. Capacitatea de transport a TAROM-ului era atunci de zece ori mai mare faţă de anul înfiinţării companiei.
25 iunie 2010 – Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM este membră a Alianţei SkyTeam, eveniment istoric ce marchează intrarea companiei naţionale într-o nouă epocă a existenţei sale.
În prezent, TAROM operează zboruri peste 40 de rute din Europa şi Orientul Mijlociu.
CONTACT:
Biroul de presă TAROM
E-mail: presa@ta rom.ro