În perioada 19 iunie – 28 septembrie 2015, compania TAROM va opera curse directe pe ruta Bucureşti – Valencia – Bucureşti. Biletele au fost deja puse în vânzare.
Preţul unui bilet de avion începe de la 143* euro/bilet dus-întors, cu toate taxele incluse.
Zborurile vor avea următorul program, afişat în ore locale:
Vineri si duminică
RO 431 21: 00 Bucureşti – 23: 35 Valencia
Luni si sâmbătă
RO 432 00: 25 Valencia – 04:50 Bucureşti
“Începând cu data de 19 iunie 2015 TAROM va opera o noua rută, cu plecare din Bucureşti spre Valencia, la preţuri începând de la 143* euro/ bilet dus-întors cu toate taxele incluse . Obiectivul companiei este de a oferi servicii de calitate la preţuri avantajoase tuturor celor care îşi doresc să călătorească pe coasta de est a Spaniei”, a declarat Christian Heinzmann, Director General TAROM.
Zborurile vor avea fi operate cu două frecvenţe pe săptămână si vor fi efectuate cu aeronave de tip Airbus.
Pentru mai multe informații legate de condiţiile tarifare şi de călătorie, pasagerii sunt rugaţi să contacteze compania TAROM, la numerele de telefon Call Center TAROM:
9361 (valabil pentru apeluri din Bucureşti): +4 021.204.64.64; +4 021.303.44.00 și +4021.303.44.44.
Urmăriţi-ne pe pagina TAROM de Facebook: www.facebook.com/tarom.ro
*locuri limitate la acest tarif; oferta este supusa unor termeni si conditii.
Despre TAROM
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM a fost înfiinţată în 1954 şi a crescut în acelaşi timp cu aviaţia românească. TAROM îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor. Din iunie 2010 este membră a Alianţei SkyTeam, din 1993 membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA) iar din 2000 este membră a Asociaţiei Companiilor Aeriene Europene (AEA).
CONTACT:
Biroul de presă TAROM
E-mail: [email protected]