În contextul epidemiologic actual, și ca urmare a noilor restricții impuse pentru limitarea răspândirii COVID 19, compania TAROM se aliniază la reglementările autorităților, respectiv la punctul 8 al Ordonanței Militare Nr. 3 / 24.03.2020. Astfel, începând cu 25.03 la nivelul companiei s-au decis următoarele:
- Suspendarea operării curselor interne, începând cu data de 25.03.2020, ora 12.00 (ora aterizării) pentru următoarele 14 zile.
- Suspendarea operării curselor către/dinspre, Franța și Germania, începând cu data de 26.03.2020, ora 00.00, pentru cel puțin 14 zile.
- Vom continua să operăm zboruri de pasageri către, și dinspre, destinații considerate ca fiind cu risc redus, cu respectarea reglementărilor in vigoare și sub rezerva posibilității suspendării și acestora dacă situația o va impune.
- Singurele zboruri care se vor mai opera fiind cele de tip “cargo” și cele “umanitare”, de asemenea cu respectarea regulilor in vigoare, acestea din urmă având prin definiție un regim special.
„Prioritatea noastră a fost și rămâne sănătatea pasagerilor și a echipajelor de zbor. Iar atunci când vorbim despre sănătate publică, despre binele comun al societății, toate celelalte interese rămân pe locul doi. Prin toate măsurile luate, TAROM face front comun cu autoritățile în combaterea și eradicarea epidemiei COVID 19. Este un efort pe care ni-l asumăm din punct de vedere economic pentru a reuși să revenim împreună la normalitate, într-un timp cât mai scurt. Este un moment în care suntem obligați cu toții să stăm acasă pentru a ne putea continua călătoriile împreună, cât mai curând.” – Director General TAROM, George Barbu