1. Generalităţi
a) Prezentele Condiţii generale de transport sunt condiţiile de transport ale TAROM despre care se face menţiune pe biletul de călătorie. Sub rezerva prevederilor din paragraful 2 al prezentului articol, ele se aplică oricărui transport de călători şi bagaje numai pe acele zboruri sau sectoare unde TAROM este desemnat ca transportator.
b) Prezentele Conditii generale se aplică şi transporturilor gratuite sau cu tarife reduse, cu excepţia reglementărilor contrare ale transportatorului sau celor din contracte şi din biletele emise pentru astfel de transporturi.
2. Zboruri operate în regim charter
În cazul în care transportul se efectuează în baza unui contract charter, prezentele Condiţii generale sunt aplicabile numai în măsura în care sunt prevazute în contractul charter sau documentul de transport emis în legatură cu acest contract.
3. Zboruri operate în regim „code-share”
Pe unele rute, TAROM are încheiate aranjamente cu alţi transportatori, denumite „Code Shares”. Aceasta înseamnă că alte companii pot opera un zbor chiar dacă TAROM figurează în bilet ca transportator. Prezentele Condiţii generale sunt aplicabile şi acestor transporturi. În cazul acestor aranjamente, TAROM va aviza pasagerul în momentul rezervării asupra companiei a cărei aeronavă efectuează zborul.
4. Valabilitatea
Transportul aerian este guvernat de Condiţiile generale şi reglementările tarifare ale transportatorului, valabile la data emiterii biletului sau, în cazul în care această condiţie nu poate fi îndeplinită, la data începerii călatoriei pe primul cupon de zbor al biletului.
5. Predominarea legilor
Prezentele Condiţii generale sunt aplicabile cu excepţia prevederilor care contravin tarifelor transportatorului sau unor legi, în care caz predomină acele tarife şi legi. Nevalabilitatea vreuneia dintre prevederile Condiţiilor generale nu are efect asupra celorlalte.
6. Predominarea condiţiilor generale asupra reglementărilor transportatorului
Cu excepţia prevederilor contrare din prezentele Condiţii generale, în caz de contradicţie între acestea şi reglementările transportatorului, predomină prevederile Condiţiilor generale.